Daca renovezi sau amenajezi o camera, probabil ca nu esti foarte sigur daca ar fi mai bine sa alegi tapet sau vopsea decorativa pentru pereti. Ambele variante au avantajele si dezavantajele lor, dar alegerea ideala depinde de destinatia incaperii, de stilul decorativ si de preferintele tale.
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa vedem cum s-ar comporta cele doua finisaje in cele mai importante incaperi din caminul tau.
Tapet sau vopsea decorativa in bucatarie
Cand gatesti si altceva decat sandvisuri, in bucatarie se vor face aburi. Hartia lipita nu se comporta prea bine intr-un mediu umed, asa ca, la prima vedere, sa pui tapet in bucatarie ar fi o greseala. Dar hai sa exploram putin optiunea.
Nu spunem ca niciun tip de tapet nu se potriveste in bucatarie: doar cel din hartie, nelavabil, este o idee nefericita. Daca optezi pentru un tapet cauciucat superlavabil, cu stratul superior din vinil, atunci n-ai de ce sa-ti faci griji, mai ales daca faci, totusi, o combinatie de tapet si vopsea sau de tapet si faianta. Ne referim in mod special la peretele din dreptul fronturilor de lucru (blat, chiuveta, aragaz). Acolo exista risc de umezeala, caldura si stropire, asa ca e mai sigur sa te bazezi pe un backsplash rezistent.
O alta varianta ar fi sa alegi ce-i mai bun din ambele lumi si sa aplici tapet pe un singur perete, cel mai indepartat de zonele cu risc de stropire (eventual chiar un tapet cu model extravagant, viu colorat sau un fototapet). In rest, o vopsea lavabila decorativa va completa perfect decorul.
Totusi, daca in bucataria ta se gateste zilnic, poate ar fi mai bine sa nu expui tapetul, chiar si superlavabil, efectului de aburire. Poate exista portiuni in care nu a fost lipit bine sau poate nu s-a lucrat cu atentie la imbinarile cu backsplash-ul – acestea vor deveni, in timp si dupa expuneri repetate la abur, puncte vulnerabile ce pot dauna aspectului general al peretilor.
Vopsea decorativa sau tapet in baie
In baie, vrei nu vrei, nu prea poti scapa de umezeala. Daca nu ai nici macar o fereastra, lucrurile nu sunt tocmai in favoarea tapetului, oricat ar fi el de rezistent.
In dreptul cazii de baie sau dusului oricum trebuie sa montezi placi ceramice, pentru ca portiunile respective de perete vor fi stropite zilnic cu apa, iar in restul incaperii, daca vorbim despre o baie mica, sa zicem ca vopseaua superlavabila antimucegai n-ar fi o idee rea. Ba chiar, daca alegi o nuanta deschisa, luminoasa, vei mari vizual spatiul si baia ta va parea mai aerisita.
Tapetul este o idee foarte buna pentru baia de serviciu, folosita poate mai rar si unde nu se face atat de mult abur. Alege modele inedite de tapet si da-ti frau liber creativitatii, pentru ca acest spatiu nu este prea expus privirilor si poti sa-l decorezi dupa bunul tau plac.
Tapet sau vopsea decorativa in dormitor
In dormitor petreci destul de mult timp si probabil ca te plictisesti mai repede de aspectul peretilor decat in alte camere. Cine nu sta dimineata cu ochii pe pereti cateva minute, inainte sa prinda suficient curaj ca sa se dea jos din pat? De aceea, e posibil sa-ti doresti sa renovezi mai des dormitorul decat alte incaperi.
Aici, parerile sunt impartite. Unii spun ca e mai usor sa improspatezi niste pereti vopsiti decat niste pereti tapetati, altii, care prefera sa decoperteze peretii inainte de a-i vopsi, nu sunt de acord.
Cert este ca nu gresesti daca pui tapet in dormitor. Aici nu este abur, nu este umezeala si nivelul de trafic este scazut, iar peretii vor arata impecabil multi ani. Poti opta pentru un tapet nontoxic, din fibre naturale sau hartie, in nuante deschise, calde, si cu imprimeuri discrete.
Nu gresesti nici daca vopsesti peretii din dormitor. Exista vopsea decorativa cu texturi inedite care inlocuieste cu succes tapetul si care creeaza tot felul de efecte spectaculoase in incapere.
Tapet sau vopsea decorativa in living
Peretii din living trebuie sa arate perfect. Aici primesti oaspetii, aici gazduiesti, poate, petreceri sau cine aniversare, aici te relaxezi. Ultimul lucru de care ai nevoie sunt niste pereti care nu se potrivesc in decor sau care micsoreaza optic camera.
Poti opta pentru vopsea decorativa in living, mai ales ca exista vopsele intr-o multime de nuante si cu o multime de efecte speciale (cu reflexii perlate, metalice, sclipitoare si asa mai departe). Vopseaua va rezista bine in timp si va oferi un aspect elegant incaperii.
Si tapetul este o solutie potrivita in living, mai ales daca alegi unul practic si rezistent, din fibre netesute, din fibre textile sintetice sau din vinil. In plus, daca ai decis sa-ti decorezi livingul intr-un stil contemporan cu accente industriale, un tapet care va crea efectul unor pereti din caramida este o optiune mai adecvata decat vopseaua.
Exista o sumedenie de modele de tapet si o multime de tipuri de vopsele, asa ca ai de unde alege. Cantareste atent optiunile si iti va fi usor sa decizi daca vei alege tapet sau vopsea decorativa pentru peretii din locuinta ta.