Petreci foarte mult timp in dormitor, cu toate ca parca a trecut o vesnicie de cand n-ai mai citit o carte in pat si uneori ti se pare ca portia de somn se micsoreaza din ce in ce mai tare. Totusi, o treime din viata reprezinta o perioada substantiala, pe care trebuie sa te asiguri ca o traiesti intr-un spatiu armonios, confortabil, regenerator, incitant, care sa incurajeze romantismul si sa-ti insufle o senzatie de seninatate.
Arta traditionala Feng Shui foloseste fluxurile de energie pentru a gasi pozitia optima intr-un anumit mediu, insa practica moderna se orienteaza mai degraba pe constientizarea obiceiurilor daunatoare care ne invadeaza existenta, pe regasirea echilibrului si pe cresterea atentiei noastre la ceea ce ne inconjoara. Principiile Feng Shui pentru amenajarea dormitorului pe care ti le sugeram in continuare vor avea un impact puternic asupra calitatii somnului, dar si a vietii tale in general.
Alege combinatii de culori neutre sau tonuri calde
In dormitor ai nevoie de liniste si pace, dar si de o discreta nota de senzualitate, asa ca cele mai potrivite optiuni cromatice pentru pereti sunt nuantele neutre de alb-crem, tonurile deschise de maro ciocolatiu si rozul piersica.
Nuantele intense de rosu, verde, mov sau portocaliu sunt mai potrivite ca accente de culoare care sa se regaseasca, de exemplu, in cateva perne decorative, lampi, tablouri sau chiar in obiectele de mobilier, pentru a pastra o atmosfera armonioasa in incapere.
Scoate toate echipamentele electronice din dormitor
Locul televizorului, al computerului sau al combinelor muzicale nu este in singura incapere din casa destinata somnului si odihnei. Un studiu al cercetatorilor de la Universitatea de Stat din Pennsylvania publicat in anul 2017 a avertizat asupra deteriorarii calitatii somnului atunci cand ne uitam la televizor inainte sa adormim.
In plus, absenta unor astfel de dispozitive electronice in dormitor este benefica pentru relatia de cuplu, pentru ca stirile sau emisiunile tabloid nu imbie pe nimeni la activitati romantice.
Decoreaza dormitorul cu perechi de obiecte
Un singur tablou asezat deasupra patului poate da o senzatie de singuratate si nesiguranta, iar regulile Feng Shui pentru amenajarea dormitorului spun ca tablourile, noptierele, lampile, pernele si toate obiectele decorative trebuie sa fie in perechi, pentru a crea o atmosfera armonioasa in incapere.
Alege lumina potrivita
Poti fi tentat sa alegi pentru dormitor o lumina difuza, ca doar nu ai nevoie de cine stie ce precizie ca sa iti pui pijamalele (bineinteles, daca nu te deranjeaza sa dormi cu nasturii incheiati alandala). Numai ca acest lucru te poate face sa te simti deprimat si lipsit de energie. Monteaza o sursa de lumina puternica si calda, suficienta pentru toata incaperea, care te va ajuta sa te trezesti mai repede dimineata.
Evita aglomerarile de obiecte in dormitor
Aglomerarile de obiecte inutile, sifonierul plin cu haine pe care nu le porti, pantofii adunati sub pat, mormanul de carti necitite de pe noptiera, toate acestea iti pot afecta abilitatea de a te concentra si de a procesa informatiile.
Neuro-cercetatorii de la Universitatea din Princeton au descoperit ca, din cauza capacitatii scazute de procesare a campului nostru vizual, un mediu dezorganizat distrage atentia si scade performanta.
Cum trebuie sa fie un pat Feng-Shui
Patul este foarte important in amenajarea dormitorului conform principiilor Feng-Shui. Astfel, acesta trebuie sa aiba neaparat o tablie cu colturile rotunjite, iar paturile cu bare de metal trebuie evitate, pentru ca „taie” energia.
Un pat confortabil, in care sa te poti relaxa asa cum trebuie in timpul noptii, e bine sa fie acoperit de cuverturi in timpul zilei, pentru ca lenjeria sa fie protejata de praf si murdarie. In plus, un studiu realizat de organizatia americana National Sleep Foundation in 2011 a aratat ca persoanele care obisnuiesc sa-si faca patul dimineata se bucura de un somn mai bun in timpul noptii. De ce? Pentru ca pregatirea patului in fiecare seara va deveni in scurt timp un ritual pe care creierul tau il va asocia cu somnul, ajutandu-te astfel sa adormi mai usor.
Asezarea patului in incapere
Regulile Feng-Shui spun ca patul trebuie asezat in pozitia „de comanda”, adica acea pozitie de unde poti vedea cine intra in camera. Adevarul este ca dormitorul nu e cea mai potrivita incapere in care sa risti sa fii luat prin surprindere.
Ca sa nu asezi patul cu fata direct spre usa (pozitia „cu picioarele inainte” sau „a mortului”), analizeaza cu atentie spatiul ca sa vezi daca-l poti plasa in diagonala fata de usa, dar nu sub o grinda si nici langa o fereastra. Fereastra poate genera un sentiment de nesiguranta, iar grinda are un efect de „taiere” in subconstient. De asemenea, daca asezi patul pe acelasi perete cu o usa, nu uita sa pui la mijloc o noptiera sau o alta piesa de mobilier.
Orientarea patului in functie de punctele cardinale
In traditia Ayurvedica se crede ca cea mai buna pozitie pentru somn este cea cu capul orientat spre Est sau Sud, in timp ce studiile stiintifice sugereaza ca persoanele care dorm pozitionati in directia Nord-Sud beneficiaza de mai mult somn REM (in care se produc visele) decat cei care dorm pozitionati in directia Est-Vest.
In traditia Feng Shui, directiile cardinale potrivite variaza de la persoana la persoana (se calculeaza pornind de la anul nasterii), insa regulile de asezare a patului de mai sus sunt considerate mai importante decat somnul cu capul orientat catre un punct cardinal anume.
Dupa cum vezi, principiile Feng Shui pe care ti le-am prezentat nu sunt altceva decat niste reguli simple de amenajare a unui dormitor primitor in care sa te poti relaxa asa cum trebuie. Nu trebuie urmate la litera, ci abordate creativ, in asa fel incat sa poti aprecia corect efectele propriilor alegeri asupra starii tale de bine.